Astăzi expiră termenul legal pentru ridicarea cardurilor sociale destinate achiziționării de mese calde. Beneficiarii sunt persoanele care au venituri la nivelul indemnizației sociale pentru pensionari adică 800 lei, în vârstă de 75 de ani împliniți sau peste această vârstă.
Tichetele mai pot fi ridicate pe baza actului de identitate de la clubul din Complexul Piața Veche Tomis III până la ora 16:00. Cardurile pot fi folosite la unităţile partenere pentru cumpărarea de mese caldă, numai după data de 6 decembrie când vor fi alimentate cu 720 de lei, sumă corespunzătoare lunilor septembrie, octombrie, noiembrie și decembrie. Alocația lunară în cadrul acestui program este de 180 de lei.