3 pieţe agroalimentare aflate în administrarea RAEDPP Constanţa s-au închis, de astăzi, timp de 30 zile, din cauza carantinei parţiale instituite la nivel naţional. Stăm acum de vorbă în direct prin telefon cu directorul executiv al Direcţiei Pieţe, Târguri şi Oboare din cadrul RAEDPP Constanţa, Laurenţiu Enceanu
Bună ziua, domnule Enceanu
Despre ce pieţe este vorbaşi care dintre ele râmân deschise
Ce măsuri aţi luat pentru producătorii care îşi vindeau mărfurile în pieţele care s-au închis
Potrivit municipalității, este vorba despre cele din Tomis III, Tic Tac şi Cireşica. Patru pieţe rămân însă deschise, mai precis Brotăcei, Filipescu, I.L.Caragiale şi piaţa agroalimentară de pe varianta Constanţa – Ovidiu. De asemenea, piața Griviței se va redeschide după ce vor fi executate mai multe lucrări de reamenajare a spațiului, pentru a se asigura condițiile de funcționare cu respectarea normelor sanitare. Primarul Constanţei, Vergil Chiţac, a precizat pe pagina sa de Facebook că, în urma unei discuţii cu prim-ministrul, Ludovic Orban, cu privire la consecințele pe care le are această decizie asupra producătorilor români care își desfac marfa în piețe ce vor fi închise, a hotărât ca Primăria să aplice una dintre următoarele două măsuri: fie va constitui pieţe în exteriorul celor care se închid, fie îi va direcţiona pe producători către locurile rămase libere în pieţele care nu se închid.