Rutele ocolitoare care vor putea fi folosite după intrarea în vigoare a măsurii de carantinare a oraşului Ovidiu sunt Autostrada A4, precum şi Constanța – Drumul Comunal 86 - Năvodari – Drumul Judeţean 226 – Lumina. Potrivit Prefecturii Constanţa, traficul va fi deviat, după cum urmează: dinspre Constanța către Ovidiu, pe DN 2A, la sensul giratoriu de la intrarea în orașul Ovidiu, zona Cartier Sud; dinspre Constanța către orașul Ovidiu, pe DN 3C, în zona Academiei Hagi; dinspre localitatea Mihail Kogălniceanu către orașul Ovidiu, pe DN 2A, la sensul giratoriu de la intersecție cu Autostrada A4; dinspre localitatea Nazarcea către orașul Ovidiu, pe DJ 228A, la sensul giratoriu de la intrarea din orașul Ovidiu; dinspre localitatea Poiana, se va permite tranzitul, cu interzicerea opririi, pe DN 3C, către Constanța și pe DN 3C, către localitatea Lumina, prin sensul giratoriu cu Autostrada A4.