Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța lansează proiectul cultural „Toamna la Constanța, în urmă cu un veac”, o inițiativă dedicată valorificării patrimoniului urban și promovării istoriei moderne a orașului. Activitățile se vor desfășura în lunile octombrie și noiembrie sub forma unor tururi ghidate gratuite, menite să reconstituie atmosfera Constanței din toamna anului 1925. Ghidajul va fi realizat de dr. Cristian Cealera, specialist în cadrul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța. Primele tururi vor avea loc sâmbătă și duminică de la ora 10:00. Locul de întâlnire este Statuia Lupoaica, iar participarea este liberă, fără înscriere prealabilă.