Al treilea spectacol de reconstituire istorică din seria „ORIGINI” are loc sâmbătă la Hârșova. Manifestarea cultural-artistică este destinată atât adulților cât și copiilor și are drept scop cunoașterea și recunoașterea istoriei naționale. Evenimentul cultural reprezintă o lecție de ISTORIE PE VIU, având ca subiect povestea reală a ținutului Dobrogei. Spectacolul spune povestea unei provincii care a fost locuită de romani, geți și greci, o zonă bogată, mereu în pericol de a fi atacată. Accesul publicului este gratuit.