Au fost retrase două proiecte de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local de astăzi. Este vorba despre cele privind aprobarea organigramei, statului de funcții și regulamentului de organizare și funcționare ale societății CT BUS SA, cu modificările ulterioare, și aprobarea Planului urbanistic zonal pentru teritoriul delimitat de străzile Soveja, Baba Novac, Biruinței și Steagului. Reamintim, consilierii locali constănțeni se află la această oră în ședință ordinară, în sistem videoconferință.