Au fost aprobate toate proiectele aflate pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local de astăzi. Printre acestea se numără rectificarea bugetului local pe acest an și modificarea HCL privind aprobarea contractării unei finanțări rambursabile interne în valoare de aproximativ 254.000.000 de lei, cu modificările ulterioare. Reamintim, consilierii locali constănțeni s-au întrunit astăzi în ședință extraordinară, desfășurată online, în sistem videoconferință, iar pe ordinea de zi au fost 10 proiecte de hotărâre.