Mai mulți angajați din cadrul CJC, care urmează să fie disponibilizați în urma desființări a 3 departamente, și-au arătat nemulțumirea față de noua organigramă. Aceștia au fost prezenți la ședința ordinară de astăzi. Reprezentantul unuia dintre angajați a declarat că mai mulți funcționari vechi urmează să plece de la serviciile care vor fi desființate, și anume departamentele Turism, Cultură și Sănătate. În replică, președintele instituției, Florin Mitroi, a declarat că unor angajați care urmau să plece din funcție li s-a propus să fie redirecționați în sistemul privat, dar aceștia au refuzat. Numărul persoanelor disponibilizate se ridică la 33 de angajați.