Traficul în municipiul Constanța se desfășoară în condiții normale în această dimineaţă. Echipajele de deszăpezire au intervenit azi noapte, iar acum se acționează în stațiile de autobuz, la trecerile de pietoni, pasajele și scările de acces către acestea, precum și în cartiere. Vă reamintim, municipiul Constanța se află sub atenționare de cod galben de ninsori până mâine, la ora 10:00.