Pasajul rutier suprateran de la intersecția bulevardelor Tomis și Aurel Vlaicu urmează să fie finanțat din fonduri europene nerambursabile, fără nicio contribuție financiară din partea municipiului Constanța. Anunțul a fost făcut de viceprimarul Costin Răsăuțeanu după întâlnirea la sediul CNAIR cu directorul general, Cristian Pistol. Proiectul contribuie la fluidizarea traficului auto și la creșterea gradului de siguranță rutieră în zona de nord a municipiului Constanța, pe relația cu Tomis Plus, Palazu Mare, Ovidiu și stațiunea Mamaia, precum și la îmbunătățirea mediului urban din zonă.