Consilierii județeni din Constanța se vor reuni săptămâna aceasta în ședință ordinară, pentru a discuta mai multe proiecte de hotărâre, printre care utilizarea excedentului bugetar aferent anului 2024. Conform proiectului, suma de 177.4 milioane lei va fi folosită pentru finanțarea cheltuielilor de dezvoltare din 2025 și pentru acoperirea temporară a golurilor de casă cauzate de decalajele dintre veniturile și cheltuielile bugetare. Hotărârea va fi transmisă, după adoptare, către Direcția Generală Economico-Financiară, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța și Prefectul Județului pentru controlul legalității.