Consilierii județeni se vor întruni în ședință extraordinară săptămâna aceasta. Ședința va avea loc joi, de la ora 10:00, în sala Remus Opreanu a Palatului Administrativ, în format fizic. Pe ordinea de zi sunt 22 de proiecte de hotărâre. Printre acestea se numără numirea vicepreședintelui Consiliului Județean Constanța pentru mandatul 2024-2028 sau desemnarea unor reprezentanți în consiliile de administrație ale unor instituții din subordinea Consiliului Județean.