Mai mulți avocați constănțeni au depus astăzi plângere prealabilă împotriva HCL privind taxele și impozitele pentru anul 2025, strict împotriva taxei de utilizare a domeniului public, în cuantum de 200 de lei pe an. Potrivit acestora, prevederea este nelegală, abuzivă, neclară, arbitrară și discriminatorie, iar instituirea acestei taxe noi constituie un abuz de putere al Consiliului Local. Aceștia au mai precizat că „domeniul public este al cetățenilor, iar o taxă pentru staționarea unui autoturism pe o stradă, acolo unde regulamentul de circulație permite, este doar o folosire normală a străzii, nu un serviciu pe care autoritatea locală îl asigură”. În măsura în care autoritatea locală nu va da curs plângerii, avocații se vor adresa instanțelor.