Astăzi, în Sala Ovală a Instituției Prefectului, a avut loc ședința echipei interinstituționale pentru monitorizarea implementării măsurilor prevăzute în Planul Teritorial Cadru de Acțiune pentru siguranța școlară. Potrivit reprezentanților Prefecturii, ordinea de zi a cuprins stadiul îndeplinirii măsurilor la nivelul județului în luna septembrie. La nivelul ISJ au fost înregistrate 37 de cazuri de violență, iar polițiștii din cadrul IPJ au desfășurat 364 de acțiuni de menținere a ordinii și liniștii publice pentru asigurarea fluenței elevilor în interiorul și în zonele adiacente unităților de învățământ preuniversitar. Totodată, DGASPC a înregistrat 4 cazuri pentru care s-au dispus măsuri specializate pentru elevii cu comportamente agresive sau elevii victime.