Procurorii DNA au deschis o anchetă și continuă cercetările pentru abuz în serviciu împotriva unei angajate de la Serviciul Fonduri Europene din cadrul APMC. Potrivit procurorilor DNA, au fost audiați mai mulți angajați din cadrul companiei, dar și o angajată din cadrul serviciului, asupra căreia procurorii au deschis un dosar penal pentru abuz în serviciu. Reamintim că procurorii DNA au demarat audieri la Administrația Porturilor Maritime Constanța cu privire la parcarea de tiruri care trebuia construită până în anul 2017 pentru decongestionarea traficului. Parcarea de 7 hectare era considerată o investiție urgentă și era prevăzută în Master Planul portului.