Proiectul privind realizarea unui trotuar în comuna 2 Mai, în zona unde a avut loc accidentul în urma căruia 2 tineri și-au pierdut viața, a fost scos astăzi de pe ordinea de zi a ședinței de CJC de inițiatorii actului normativ. Potrivit acestora, motivul este reprezentat de neprimirea avizului de legalitate din partea serviciului juridic din cadrul CJC, el urmând să fie reintrodus când va fi găsită soluția legală. În acest sens, primarul comunei Limanu, Daniel Georgescu, a trimis o adresă către acest serviciu privind retragerea proiectului până la momentul găsirii formei legale pentru ca acesta să primească avizul. Acesta a declarat că valoarea totală a lucrărilor este de 1.600.000 de lei, din care 85% contribuția UAT județul Constanța și 15% contribuția comunei Limanu.