Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Constanța s-a întrunit pentru a stabili măsurile necesare având în vedere riscurile generate de creșterea nivelului DunăriiLa nivelul județului Constanța sunt, potrivit datelor Administrației Bazinale de Apă Dobrogea Litoral, 8 localități aflate pe malul Dunării la care nu există lucrări de apărare împotriva inundațiilor generate de posibile viituri pe fluviu. Este vorba despre localităţile Ostrov, Izvoarele, Seimeni, Dunărea, Capidava, Topalu, Ghindărești și Hârșova. Prefectul Silviu Coşa a declarat că prognozele nu indică creșterea debitelor Dunării peste cotele de alarmă la nivelul județului Constanța însă toate unitățile administrativ teritoriale și instituțiile abilitate trebuie să fie pregătite în cazul în care situația o va impune.