Au început lucrările la spitalul Mama şi Copilul. Se execută primele săpături arheologice, un pas necesar pentru a pregăti terenul pentru viitoarea construcție. Reamintim faptul că proiectul a fost depus la finanțare în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență şi contractul de finanțare a fost semnat în primăvara anului trecut. Investiția se ridică la peste 866 milioane de cel, iar termenul de finalizare este iunie 2026.