Au fost reluate operațiunile de dezinsecție terestră în municipiul Constanţa. Se pulverizează în toate cartierele şi în stațiunea Mamaia substanțe care au rolul de a distruge insectele generatoare de disconfort, precum tânțari, muște, căpușe sau purici. În paralel, se acționează și pe malurile lacurilor Siutghiol și Tăbăcărie pentru distrugerea şi prevenirea dezvoltării stadiilor larvare ale insectelor. Pentru evitarea unor reinfestări sau apariţii a unor noi zone contaminate, se recomandă cetăţenilor, asociaţiilor de proprietari, agenţilor economici şi instituţiilor de pe raza municipiului Constanța să efectueze tratamente de dezinsecţie în curți, terenuri, subsoluri şi blocuri.