Pe toată perioada vacanţei de vară, specialiştii antidrog desfăşoară activităţi preventiv-educative în cadrul celor peste 90 de tabere şcolare, organizate în toată ţara, care au drept scop conştientizarea riscurilor asociate consumului de substanţe.

Astfel, prin jocuri şi discuţii interactive, copiii vor afla cum să îşi gestioneze emoţiile, să facă alegeri corecte, precum şi unde să se adreseze, în caz de nevoie, pentru a primi sprijin de specialitate.

De asemenea, Agenţia Naţională Antidrog asigură, la nivel naţional, pentru adolescenţii la risc de consum sau consumatori de substanţe psihoactive, precum şi pentru părinţii sau aparţinătorii legali, servicii de consiliere psihologică şi socială, gratuită şi confidenţială.