Primăria Constanța a trimis notificare de reziliere a contractului firmei care execută lucrările de mobilitate în zona centrala a municipiului pe motiv ca nu și-a îndeplinit obligatiile contractuale. otrivit Biroului de presa al municipalitatii, notificarea va intra în vigoare în termen de 15 zile, pe data de 6 iunie. Proiectul care a fost finantat prin Programul Operațional Regional 2014-2020 a fost prelungit de mai multe ori și avea ca ultim termen de finalizare 18 iulie 2024. Reprezentatii companiei care se ocupa de lucrări  spun că vor contesta rezilierea.