Ora 14.00
1. Fostul director comercial din cadrul Comapaniei Nationale Administrația Porturilor Maririme Constanța George Vișan a demisionat din funcție George Vișan este urmărit penal în doasarul de corupție deschis de DNA în luna februarie a acestui an. Alături de el mai sunt cercetați fostul președinte al organizației municipale a PSD Ion Dumitrache , Emil Banias fratele fostului deputat PNL Mircea Banias, dar și angajați din cadrul APMC .
2. Patronul localului Expirat din Vama Veche a fost reținut de procurorii DIICOT pentru trafic intern și internațional de droguri de risc. În autoturismul și locuința acestuia au fost găsite aproape 300 de comprimate de substanță considerată drog de risc, importate ilegal din Marea Britanie. Potrivit anchetatorilor, barbatul a introdus comprimatele în țară prin intermediul unei firme de curierat, intenția fiind, conform DIICOT, comercializarea acestora. Barbatul care urmează să fie prezentat astazi judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile a spus că substanțele erau destinate exclusiv uzului propriu, în contextul în care se confrunta de ani de zile cu insomnii.
3. Linia CT BUS 100 M devine funcțională din 28 iunie. Autobuzele vor circula de la Cap Linie Gara Constanța, pe bulevardele Ferdinand, 1 Decembrie, Alexandru Lăpușneanu, Aurel Vlaicu și Mamaia, până la capătul de linie al stațiunii. Prima cursă va pleca din fiecare cap de linie simultan la ora 05,15 de luni până vineri și la ora 05,45 în weekend. Ultima cursă a zilei este programată la ora 23.00, de luni până duminică. Odată cu activarea liniei 100M, liniile 100 și 47M se suspendă.
ora 15.00
1. Polițiștii au efectuat cercetări ca urmare a imaginilor apărute în spațiul public cu un șofer care a efectuat o depășire peste marcajul continuu și nu a respectat culoarea roșie a semaforului, pe bulevardul Tomis Șoferul în vârstă de 56 de ani a fost idenditficat. Polițiștii i-au suspendat permisul de conducere pe o perioadă de 90 de zile
2. Directorul Școlii Gimnaziale Nr 1 Mangalia Florin Miron, dar și directorul adjunct al unității de învățământ au demisionat după ce o elevă care a consumat substanțșe interzise a leșinat în baie. Incidentul a avut loc la începutul lunii. 2 bărbați sunt cercetați pentru trafic de droguri de mare risc după ce unul dintre ei i-a dat minorei de 14 ani droguri în curtea școlii. Șeful ISJ Constanța Sorin Mihai a confirmat pentru postul nostru de radio demisia conducerii unității de învățământ. Florin Miron va continua să asigure în această perioadă conducerea școlii până când Inspectoratul Școlar Județean Constanța va lua act de cele două demisii în cadrul ședinței Consiliului de Administrație al instituției.
3. In sedinta extraordinara a Consiliul local al municipiului Constanţa de la sfarsitul acestei saptamani, alesii locali vor aproba proiectul care vzează serviciile de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice din municipiul Constanța”, și a cheltuielilor legate de acestea. Valoarea proiectului este de aproximativ 5 milioane de lei cu TVA iar contribuiția Direcției Generale de Asistență Socială Constanța este de 2%. Directorul DGAS Constanta, Monica Poptile va fi imputernicita sa semneze cererea si contractul de finantare .
ora 16.00
1. Vlad Pascu, inculpat în cazul tragicului accident rutier de la 2 Mai, în urma căruia doi tineri și-au pierdut viața, iar alți trei au fost răniți, se află astăzi la Curtea de Apel Constanța pentru verificarea măsurii preventive. Vlad Pascu a fost trimis în judecată În luna octombrie a anului 2023 pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive. La Curtea de Apel a ajuns și Valentin Olariu tatăl lui Sebastian, tânărul ucis în urma accidentului rutier care a spus că speră să se facă dreptate:
Valentin Olariu
CUT tatăl lui Sebastian Olariu
Valentin Olariu tatăl unueia dintre victimele decedate ale accidentului rutier de la 2 Mai
2. Polițiștii au efectuat cercetări ca urmare a imaginilor apărute în spațiul public cu un șofer care a efectuat o depășire peste marcajul continuu și nu a respectat culoarea roșie a semaforului, pe bulevardul Tomis Șoferul în vârstă de 56 de ani a fost idenditficat. Polițiștii i-au suspendat permisul de conducere pe o perioadă de 90 de zile.
3. Aproape 400 de salariați din cadrul Primăriei Medgidia au intrat în această dimineață în grevă pe o perioadă nelimitată pentru neplata salariilor restante pe lunile mai și iunie. Primarul orașului Valentin Veabie a delcarat că activitatea instituției în relația cu cetățenii nu este afectată dar angajații din cadrul dpartamentului proiecte europene nu lucrează. Sindicaliștii cer Guvernului alocarea sumelor de bani necesare pentru funcționarea Primăriei Medgidia.
ora 17.00
1. Directorul Școlii Gimnaziale Nr 1 Mangalia Florin Miron, dar și directorul adjunct al unității de învățământ au demisionat după ce o elevă care a consumat substanțșe interzise a leșinat în baie. Incidentul a avut loc la începutul lunii. 2 bărbați sunt cercetați pentru trafic de droguri de mare risc după ce unul dintre ei i-a dat minorei de 14 ani droguri în curtea școlii. Șeful ISJ Constanța Sorin Mihai a confirmat pentru postul nostru de radio demisia conducerii unității de învățământ. Florin Miron va continua să asigure în această perioadă conducerea școlii până când Inspectoratul Școlar Județean Constanța va lua act de cele două demisii în cadrul ședinței Consiliului de Administrație al instituției.
2. Meteorologiii au anunțat temperaturi deosebit de ridicate pentru mâine în partea continentală a Dobrogeai. Maximele termice se vor situa între 32 și 36 de grade. Indicele temperatură-umezeală va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. În aceaste condiţii medicii recomandă evitarea pe cât posibil a expunerii prelungite la soare şi consumarea a 2 litri de lichide pe zi. Aceştia atrag atenţia că alcoolul şi băuturile care au conţinut ridicat de cofeină sau de zahăr nu sunt indicate în perioadele cu temperaturi ridicate. Se recomandă însă consumul de fructe și legume pentru asigurarea unei hidratări lente și continue a organismului.
3. Linia CT BUS 100 M devine funcțională din 28 iunie. Autobuzele vor circula de la Cap Linie Gara Constanța, pe bulevardele Ferdinand, 1 Decembrie, Alexandru Lăpușneanu, Aurel Vlaicu și Mamaia, până la capătul de linie al stațiunii. Prima cursă va pleca din fiecare cap de linie simultan la ora 05,15 de luni până vineri și la ora 05,45 în weekend. Ultima cursă a zilei este programată la ora 23.00, de luni până duminică. Odată cu activarea liniei 100M, liniile 100 și 47M se suspendă