Ministerul Sănătății a publicat astăzi lista proiectelor care pierd finanțarea europeană prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Această decizie vine după ce Guvernul a stabilit că proiectele care se află abia în fază incipientă și nu pot fi finalizate până în iunie 2026 nu vor mai fi continuate. Printre cele șase proiecte de sănătate afectate de masura în cauză se numără și Policlinica municipală, specializarea cardiologie și oncologie din Constanța. Aceasta nu se regăsește nici printre cele opt unități spitalicești care urmează să fie transferate pe fonduri europene nerambursabile prin Programul Sănătate 2021-2027, conform declarațiilor premierului de săptămâna trecută.