Au apărut focare de Rabie în România la animalele domestice și sălbatice.Reprezetnanţii ANSVSA spun că printre simptome se numără modificări ale lătratului în urlete; creșterea nivelului de neliniște și agresiune, dezorientare, dificultate la inghițire, ultrasensibilitate la zgomot și lumină. Rabia este o boală mortală cauzată de un virus care atacă sistemul nervos. Virusul se regăsește în salivă și se transmite la oameni sau alte mamifere prin mușcatură, zgârietură sau în contact cu saliva animalului. Odată ce semnele clinice au apărut, rabia este aproape 100% mortală. Pentru prevenirea apariției bolii pe raza județului, DSV Constanța va distribui prin medicii veterinari oficiali zonali, materiale informative care se vor afișa în locuri de interes public. Reprezetnanţii Direcţiei Sanitar Veterinare atrag atenţia că deținătorii de animale au obligația să microcipeze și să vaccineze antirabic câinii și pisicile, iar amenda în cazul celor care nu respectă aceste obligaţii este cuprinsă între 3.000 – 12.000 lei.