Astăzi se sărbătoreşte Ziua Mondială a Donatorului de Sânge. La Constnaţa media lunară a numărului de donatori de la începutul anului până în prezent este de aproximativ 1.400. Directorul Centrului Regional de Transfuzii Sanguine, Alina Dobrotă spune că donările sunt sub nivelul necesarului, însă nu există un deficit de sânge deoarece stocurile se verifică permanent şi, dacă este nevoie, se apelează la alte centre din ţară unde sunt donatori mulţi şi solicitările de sânge mai puţine. Aceasta precizează că cei care doresc să doneze sânge se pot prezenta la centru zilnic, până la ora 13.00, fără programare. Valoarea tichetelor pentru donatorii de sânge a crescut de patru ori în 2024, de la 64 la 280 de lei.