Senatul României a adoptat un proiect de lege care instituie ziua de 29 octombrie ca Ziua Reginei Maria.

Potrivit actului normativ adoptat, cu ocazia Zilei Reginei Maria, Parlamentul, Administrația Prezidențială, Guvernul, autoritățile locale și instituțiile publice corespunzătoare vor putea aloca fonduri pentru organizarea sau sprijinirea logistică și financiară a manifestărilor culturale, sportive, artistice și educaționale dedicate acestei zile, în limita bugetelor aprobate.

Proiectul de lege va merge acum la Camera Deputaților, care este forul decizional final.