Ministerul Afacerilor Interne vine cu precizări după ce în spaţiul public au apărut acuzaţii privind presupuse fraude în procesul electoral. Reprezentanţii MAI precizează că aceste informaţii sunt false şi că până în acest moment, nu au fost înregistrate incidente de natură să perturbe procesul electoral. Structurile Ministerului Afacerilor Interne, împreună cu partenerii instituționali cu atribuții în domeniu, desfășoară misiuni pentru a preveni orice incident și pentru a asigura desfășurarea în bune condiții a procesului electoral.