Reprezentanții USR Constanța au făcut precizări cu privire la proiectul lansat în consultare publică de Primărie privind majorarea taxelor și impozitelor anul viitor la nivelul municipiului. Potrivit acestora, taxa pentru rezervarea unui loc de parcare va fi majorată în condițiile în care Primăria nu a început construiască parcări subterane sau supraetajate, iar scopul primarului de a elibera domeniul public de mașini nu va putea fi atins. La rândul său, Stelian Ion, președintele filialei județene USR Constanța, a precizat că taxele și impozitele vor fi majorate în condițiile în care serviciile de salubrizare nu s-au îmbunătățit, nu a fost construit niciun loc de parcare din cele promise, cursele CT BUS au fost reduse substanțial, iar lucrările încă nu au fost recepționate.