În anul 2024, Curtea de Apel Constanța s-a situat pe locul 8 la nivel naţional în funcție de volumul total de activitate, iar raportat la numărul de posturi de judecător aflat în schemele de personal  Curtea de Apel Constanța se află pe locul 10. Din punct de vedere al numarului de dosare instituţia se situează peste media națională în ceea ce privește volumul de cauze pe judecător, respectiv pe locul 4 național. Curtea de Apel Constanța a înregistrat un număr de 7. 120 dosare nou intrate și 7.354 dosare soluționate, încadrându-se  în gradul Eficient.