DNA efectuează o anchetă în Portul Agigea. Procurorii au solicitat ieri menținerea în stare de arest preventiv a unui fost lucrător din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud, în prezent suspendat din funcție, suspectat de complicitate la luare de mită și distrugerea de probe ori înscrisuri. Totodată, DNA Constanța a solicitat ca alți doi inculpați din dosar să rămână în arest la domiciliu. Tribunalul Constanța se va pronunța asupra cererilor formulate de DNA pe 9 decembrie, iar decizia va putea fi contestată la Curtea de Apel Constanța.