Magistrații Judecătoriei Mangalia vor analiza cererea formulată de Vlad Pascu de înlocuire a arestului preventiv cu  arestul la domiciliu. Decizia instanţei nu este definitivă şi va putea fi contestată la Tribunalul Constanța. Vlad Pascu este judecat în stare de arest preventiv pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului. Acesta este acuzat de producerea accidentului rutier de la 2 Mai în urma căruia doi tineri și-au pierdut viața si alți doi au fost răniți grav.