Se va demara o anchetă la Liceul CFR unde un elev de clasa a IX-a a pulverizat spray lacrimogen în clasă şi urmează să fie stabilte sancţiunile care vor fi aplicate. Şeful ISJ, Sorin Mihai spune că se poate ajunge până la suspendarea sau chiar exmatricularea elevului. Acesta a precizat că băiatul a fost preluat de către reprezentanții poliției. Vă reamintim, în urma incidentului, a fost activat planul roşu de intervenţie şi la faţa locului au ajuns mai multe echipaje de prim ajutor, după ce mai muţi elevi au prezentat simptome precum lipsă de aer şi greaţă. 21 de persoane au fost preluate de ambulanţe şi transportate la spital. Pacienţii au ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe unde sunt evluaţi medical. Toţi sunt conştienţi şi cooperanţi.