Joi de la ora 10.00, în amfiteatrul de la Colegiul Comercial Carol I Constanța are loc șeinţa publică pentru tragerea la sorţi a vicepreşedinţilor şi cadrelor didactice care vor face parte din comisiile din centrele de examen şi din centrul zonal de evaluare- bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024. La întâlnire au fost invitați să participe reprezentanți ai consiliului județean al elevilor, ai asociațiilor reprezentative la nivel național ale părinților și reprezentanți ai sindicatelor din învățământ. Vineri Ministerul Educației organizează intrunirea pentru desemnarea președinților din centrele de examen și din centrul zonal de evaluare în prezența membrilor Comisiei Județene de Bacalaureat.