Polițiștii Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați în această dimineață în urma producerii unui accident rutier pe strada Dezrobirii din municipiu. Potrivit reprezentanților IPJ, din primele cercetări a reieșit faptul că remorca unui autoturism s-a desprins în mers și a acroșat un alt autoturism care se deplasa pe sensul opus. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a unui minor, pasager în cel de-al doilea autoturism. În cauză a fost întocmit un dosar penal.