Incident la parada militară care a avut loc la Constanța cu ocazia Zilei Naționale a României. O femeie a fost ridicată de echipele de jandarmi întrucât tulbura liniștrea publică. Reprezentnții GMJ Constnața spun că femeia, cunoscută cu afecțiuni psihice, a devenit recalcitrantă cu forțele de ordine și a manifestat un comportament imprevizibil și potențial periculos pentru participanți. Jandarmii au fost nevoiți să intervină și să o imobilizeze. Femeia era însoțită de tatăl său, care a colaborat cu forțele de ordine și i-a sprijinit în gestionarea situației. La fața locului a fost solicitat un echipaj medical, iar persoana în cauză a fost transportată la Spitalul Județean. De asemenea, unui adolescent din public s-a făcut rău. Acesta a fost luat de jandarmi și dus la un echipaj de ambulanță din zonă.