Au fost transmise mesaje RO-ALERT în 3 județe din țară după ce o dronă a pătruns în spațiul aerian național. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a transmis o astfel de avertizare pentru nordul județului Tulcea, două mesaje pentru județul Galați și una pentru estul județului Vrancea. Situația este monitorizată de MApN și nu au fost raportate incidente sau efecte negative pe teritoriul celor trei județe. Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării Naționale, colonel Corneliu Pavel, a declarat că în prezent nu mai sunt detectate vehicule aeriene neautorizate pe radare și că au încetat alertele pentru județele Tulcea, Galați și Vrancea.