A fost dispusă reținerea a 15 persoane și măsura controlului judiciar față de 12 persoane în urma celor 76 de mandate de percheziție domiciliară desfășurate ieri în cadrul operațiunii „Calul Troian”. Potrivit IGPR, persoanele în cauză sunt cercetate pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și droguri de mare risc, proxenetism, spălare de bani, camătă, șantaj și influențarea declarațiilor. Au fost descoperite și ridicate 3 arme letale și 4 neletale deținute ilegal și mai multe sume de bani, arme albe, ceasuri de lux și bijuterii, droguri de risc și mare risc și instrumente folosite la consumul acestora. De asemenea, a fost dispusă măsura sechestrului asigurător asupra a 15 autoturisme de lux. În cauză va fi sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța, cu propuneri de arestare preventivă a persoanelor reținute și de arestare în lipsă a 4 persoane care se sustrag urmăririi penale.