Polițiștii de frontieră au recuperat din Marea Neagră mai multe plase de pescuit, în lungime totală de peste 400 de metri, în care erau capturați doi sturioni și un delfin. Potrivit reprezentanților Gărzii de Coastă, oamenii legii au desfășurat ieri o acțiune pentru prevenirea și combaterea pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat. Exemplarele au fost redate mediului natural, iar plasele au fost ridicate în vederea confiscării și introduse în camera de corpuri delicte a instituției. În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni la regimul braconajului piscicol și desfășoară activități specifice în vederea identificării autorilor.