ANPC a demarat o acțiune tematică de control la nivel național, având ca obiectiv verificarea respectării drepturilor și intereselor consumatorilor de către instituțiile financiare nebancare. Au fost verificate 573 de astfel de instituții, iar la 326 s-au constatat abateri de la prevederile legale. Comisarii au aplicat 216 avertismente și 256 de amenzi contravenționale, în valoare totală de aproximativ 1.500.000 de lei, fiind dispuse și 104 măsuri complementare. Principalele abateri au vizat practici comerciale incorecte, înșelătoare sau agresive, aplicarea nelegală a comisioanelor sau neconformități în documentația contractuală.