ISU Dobrogea va testa sistemul de înștiințare, avertizare și alarmare vineri în intervalul orar 10.00 – 11.00 în comuna Lumina. În această perioadă se va auzi semnalul „ALARMĂ LA DEZASTRE” prin pornirea sirenelor. Pompierii atrag atenția că este doar un exercițiu, nu există pericol real și nu se impune evacuarea. Locuitorii comunei sunt sfătuiți să nu apeleze numărul de urgență 112 pentru a semnala funcționarea sirenelor în acest interval și să-și continue activitățile obișnuite.