Cazinoul din Constanța va fi închis mâine din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Directorul instituției, Anamaria Mișa, a declarat că programul va fi modificat și vineri, când ultima intrare va fi permisă la ora 16:00. Din weekend, vizitatorii sunt așteptați conform programului obișnuit, adică de marți până duminică, între orele 10:00 și 18:00, cu ultima intrare la 17:30, și pauză în intervalul orar 13:00-14:00.