A fost redusă valabilitatea codului roșu pentru județul Constanța. Potrivit ANM, acesta va fi valabil de astăzi, de la ora 21:00, până mâine, la ora 15:00. În acest interval va ploua torențial și abundent în județ, izolat se vor semnala descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi cantități de apă de 100l/mp și izolat de până la 140l. Totodată, începând de astăzi, de la ora 21:00, până mâine, la ora 23:00, Dobrogea se va afla sub un cod portocaliu de ploi. Un alt cod galben de vânt este valabil în zona Dobrogei până joi, la ora 18:00.