Polițiștii constănțeni au desfășurat ieri o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor comise cu violență. Potrivit IPJ, au fost legitimate 46 de persoane și au fost oprite pentru control 17 autovehicule. În cauză au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 4.000 de lei. Totodată, oamenii legii au desfășurat în cursul serii trecute o acțiune alături de jandarmi și polițiști locali pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, precum și pentru descurajarea încălcării legislației rutiere, fiind aplicate 17 sancțiuni, în valoare de 7.600 de lei.