Lucrările de extindere a Delfinariului din Constanța urmează să fie finalizate până la sfârșitul acestui an, a declarat directorul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Gelu Dincă. De asemenea, va fi necesară o nouă golire a bazinului principal pentru conectarea cu cel nou, aflat deja într-un stadiu avansat de execuție iar acesta va fi gata în decembrie, dar nu va fi deschis publicului. Bazinul cu o suprafață de 670 de metri pătrați oferă delfinilor un spațiu mult mai generos. Finalizarea lucrărilor era programată inițial pentru sfârșitul lunii septembrie, dar termenul a fost prelungit, întrucât au apărut situații neprevăzute legate de achiziții și dotări.