Polițiștii din Murfatlar au fost sesizați după ce un bărbat a transportat material lemnos fără aviz. Potrivit reprezentanților IPJ, vehiculul a fost depistat la scurt timp pe strada Nicolae Titulescu. În urma verificărilor a rezultat că există aviz de transport al mărfii, dar în autoutilitară se afla o cantitate mai mare de material lemnos decât cea declarată în documente. Bărbatul a fost sancționat contravențional, iar cantitatea de lemn a fost indisponibilizată și predată unui ocol silvic.