Polițiștii sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 22 de ani pentru tâlhărie. Acesta i-a furat prin violență unui bărbat de 25 de ani telefonul mobil pe o alee din apropierea străzii Soveja. Suspectul a fost identificat de polițiști și în baza unui mandat de aducere, bărbatul, care are antecedente penale, a fost  dus la sediul poliției pentru audieri. Ulterior a fost reținut pentru 24 de ore și astăzi va fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere legală.