Majestatea Sa Custodele Coroanei și Alteța Sa Regală Principele Radu au venit în municipiul Constanța, pentru o vizită de două zile. Aceștia au urcat la bordul Fregatei „Regina Maria”, unde au fost întâmpinați de viceamiralul Mihai Panait, Șeful Statului Major al Forțelor Navale. Ofițerii au făcut o prezentare a fregatei, cu precădere a principalelor capabilități operaționale și au avut loc discuții cu membrii echipajului. Oaspeții regali au vizitat Centrul de comandă a luptei, comanda de navigație și puntea, apoi au semnat în Cartea de Onoare. Vizita a inclus și expoziția Muzeului Marinei Române și o expoziție de cartofilie.