Polițiștii au făcut precizări cu privire la accidentul produs în această dimineață pe DJ381, în zona localității Valea Dacilor. Potrivit reprezentanților IPJ, în urma cercetărilor la fața locului s-a stabilit că șoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului și a intrat frontal în piciorul de beton al podului de cale ferată. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma impactului, bărbatul a fost rănit ușor, fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Polițiștii continuă cercetările în acest caz.