Polițiștii constănțeni au desfășurat ieri o acțiune pentru combaterea migrației ilegale și a contrabandei, în contextul aderării României la Spațiul Schengen. Potrivit reprezentanților IPJ, în urma neregulilor constatate au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 800 de lei. Totodată, oamenii legii au derulat și activități de prevenire a delincvenței juvenile și a consumului de substanțe interzise în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ. Au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 3.000 de lei.