În ultimele 2 săptămâni jandarmii Grupării Mobile „Tomis” Constanța au desfășurat peste 350 de misiuni. Aproximativ 1.200 de jandarmi au asigurat ordinea publică la evenimente cu public numeros, au executat misiuni de menținere a siguranței publice, precum și acțiuni punctuale. Au fost desfășurate peste 40 de acțiuni în cooperare cu Inspectoratul Județean de Poliție Constanța, peste 100 de acțiuni în contextul eliminării controalelor la frontiere, în cooperare cu Garda de Coastă și 3 acțiuni alături de Brigada de Combatere a Criminalității Organizate. De asemenea, jandarmii constănțeni au fost prezenți în zona secțiilor de votare la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale.